calutii din Tinutul Curcubeului

Pe 21 octombrie a fost  lansata o carte, la Carturesti Verona: ” Calutii din tinutul curcubeului” –  de Susan Perrow.

Multumim
http://www.viatadupabebe.ro/  pentru frumoasa recomandare.

Această publicatie a fost realizată în cadrul proiectului implementatde CPE Centrul Parteneriat pentru Egalitate, Asociatia de Ajutor Amurtel România si Asociatia Romano ButiQ în perioada martie 2014 aprilie 2016. Proiectul este finantat prin granturile SEE 2009 2014, în cadrul Fondului ONG în România

Pe tărâmul magic, acolo unde se termină curcubeul, trăiau odată, demult, foarte multi căluti. Coama lor era minunată, mătăsoasă si pictată în culorile curcubeului. Fiecare călut avea coama de o altă culoare, stufoasă si curgătoare. Aceasta le era cea mai de pret bogătie.

Pentru că fiecare călut era mândru de culoarea coamei lui, ei trăiau împreună doar cu cei care împărtăseau aceeasi culoare si nu doreau să se amestece cu căluti care aveau coama colorată altfel. Trăiau si în tinuturi diferite. Cei cu coama verde precum smaraldul locuiau în cele mai verzi păduri, cei cu coama rosie ca focul stăpâneau câmpiile întinse, cei cu coama albastră asa cum este apa sălăsuiau lângă râuri limpezi, cei cu coama galbenă ca soarele îsi aveau adăpostul la poalele dealurilor si cei cu coama portocalie cum sunt razele fierbinti vara vietuiau în desertul nisipos.

Mult timp călutii au trăit fericiti cu prietenii lor, însă a venit o vreme în care cei mai tineri si-au dorit să străbată si alte tinuturi. Când au ajuns pe meleagurile cele noi, au văzut că acolo trăiesc tot căluti, dar că au coama de altă culoare.

Nu i-a deranjat acest lucru si s-au amestecat printre ei, dar bucuria nu a durat multă vreme. În curând au început să se întrebe care călut are coama cea mai mătăsoasă si cea mai frumos colorată, deci care dintre căluti este cel mai frumos.

Până atunci soarele strălucise mereu luminos si era foarte fericit când răsărea deasupra tinutului unde se termina curcubeul, însă fiecare supărare iscată între căluti năstea un norisor gri pe cer.

La început, norisorii gri erau putini, ca niste punctulete pe cerul albastru, dar pe măsură ce călutii se amestecau între ei si certurile erau din ce în ce mai dese, norisorii cresteau, iar într-o zi au ajuns să acopere tot cerul.

Până si soarele s-a întristat atunci, nu mai putea să fie fericit, ca înainte. Razele lui aurii nu mai puteau pătrunde printre norii gri si desi, să încălzească tinutul curcubeului. Printre nori, soarele zărea doar un tinut rece si întunecat.

Norii gri crescuseră mari si grei. Ploua adesea. Odată a plouat atâtea zile încât râurile s-au revărsat peste câmpii si au umplut toate văile cu apă.

Iar apa a crescut atât de mult încât toti călutii, indiferent de culoarea coamei lor, au fost nevoiti să părăsească tinutul curcubeului si să urce pe vârful celui mai înalt munte. Acolo era foarte frig, nu crestea iarba si erau stânci multe si colturoase, periculoase pentru căluti.

Pentru că era frig si nu aveau mâncare, călutii erau din ce în ce mai slăbiti. Se înghesuiseră într-o pesteră din stâncă, pentru a se putea încălzi. Le era teamă, si atunci culoarea coamei nu a mai contat pentru niciunul dintre ei. Se apropiau mai mult si mai mult unii de ceilalti, să se încălzească.

Si, încet, încet, au încetat să se mai certe. Si pentru că cearta lor se oprise a încetat si ploaia, iar norii mari si gri s-au împrăstiat pe cer si razele soarelui au strălucit din nou deasupra tinutului curcubeului. Ca prin farmec, cu prima rază de soare a apărut si un înger strălucitor, chiar lângă pestera în care se adăpostiseră călutii. Era aproape, asa încât călutii au putut vedea că îngerul tinea în mâinile sale un război de tesut.

L-a asezat usor pe pământ si, cu multă dragoste si întelepciune, le-a vorbit:” Am venit de foarte departe, tocmai din tara Regelui Soare. M-a trimis la voi să vă ajut. În frumoasa grădină a Regelui Soarelui traieste un cal auriu fermecat. Acesta are puterea de a aduce lumină în tinutul vostru întunecat si de a îndepărta norii gri si mari de pe cer. Dar nu poate ajunge în tinutul vostru decât dacă primeste o pereche de aripi magice, făcute chiar de voi. V-am adus un război de tesut din aur, cu care să îi teseti aripile. Pentru asta e nevoie de câte un fir de mătase din coama voastră”

Stiu că cea mai de pret bogătie a voastră e coama mătăsoasă si frumos colorată si că e foarte greu să renuntati la câte un fir din ea, dar altfel războiul de tesut nu poate tese aripile călutului auriu.

Hotărâti să salveze tinutul curcubeului, călutii veneau unul câte unul înaintea îngerului, pentru a dărui câte un fir din pretioasa podoabă. Când ultimul călut a desprins un fir din coama lui si l-a dăruit în fata îngerului se întindea o mare de fire strălucitoare. Multumit de dărnicia călutilor, îngerul s-a asezat în fata războiului de tesut si a început să teasă cu răbdare, până când din război au iesit aripi minunate, de culoarea curcubeului. Apoi le-a ridicat cu multă grijă si s-a întors, pe raza de lumina pe care venise, în grădina Regelui Soare, pentru a oferi aripile noi călutului auriu.

Când a simtit că are aripi de mătase, călutul auriu si-a luat zborul către tinutul curcubeului. Aripile sale luminau atât de puternic încât toti norii i-au fugit din cale. A adus din nou lumina si căldura soarelui deasupra tinutului curcubeului, iar apele s-au retras în matca lor si câmpiile au înverzit. Acum călutii se puteau întoarce linistiti în tinutul lor, pentru a trăi fericiti, cu hrană si căldură din belsug. Învătaseră că, dacă se vor accepta unii pe ceilalti, indiferent de culoarea coamei lor, vor trăi fericiti si în armonie. Si din acel moment pacea a domnit din nou. Iar calul auriu cu aripi de curcubeu nu s-a mai întors în tara Regelui Soare, ci si-a construit adăpost la marginea tinutului si a rămas în preajma călutilor cu coamă de mătase, pentru a-i ajuta de fiecare dată când va fi nevoie de el.